Au apărut detalii incendiare despre cum Cristina ICH, mama nepotului lui Victor Pițurcă, a stricat căsnicia celei mai bune prietene.
În această vară, Cristina ICH s-a despărțit de Alex Pițurcă, alături de care are un băiețel, pe Noah.
Potrivit cancan.ro, Cristina ICH i-a stricat căsnicia celei mai bune prietene, Bianca, cu fiul lui Don Pepe, un cunoscut constructor din București.
Bianca și Cristina ICH au devenit bune prietene în urma unei colaborări. Concret, „fosta” lui Alex Pițurcă a promovat, pe rețelele sociale, articolele vestimentare pe care Bianca le comercializa.
Cele două prietene erau de nedespărțit. Numai că această apropiere urma să fie „fatală” căsniciei pe care Bianca o avea cu fiul lui Don Pepe.
Sursa citată notează că fiul lui Don Pepe a pus ochii, pe Cristina ICH, chiar în timpul unei petreceri aniversare a propriei soții, care a avut loc pe 18 iulie 2023, la Guérite (Franța). În timpul petrecerii, după ce, cel mai probabil, a consumat alcool, Cristina ICH a sărit în apa Mediteranei, îmbrăcată într-o rochie.
Ulterior, cunoscuta influenceriță a fost surprinsă în brațele soțului Biancăi, pe barca familiei pe care stateau, pe marea Mediterană, în sudul Franței.
Familia lui Don Pepe a fost foarte deranjată de comportamentul Cristinei ICH, motiv pentru care a decis să o trimită înapoi în țară.
La puțină vreme după aniversarea sa, Bianca a început să intre la bănuieli și și-a întrebat soțul, fără ocolișuri, dacă are o relație cu Cristina ICH. Inițial, băiatul magnatului Don Pepe a negat vehement o astfel de ipoteză.
Numai că Bianca nu s-a lăsat și i-a transmis soțului ei că a angajat un detectiv care să-l urmărească și că a aflat de relația lui cu Cristina iCH. Însă, totul a fost o minciună, Bianca necontactând niciun detectiv. Totuși, strategia femeii a dat roade, soțul ei recunoscându-și infidelitatea.
În urma acestor evnimente, Bianca și băiatul lui Don Pepe, care au un copil împreună, au divorțat.
După despărțirea de fiul lui Don Pepe, Bianca s-a întors în brațele lui Stelu ANRP, bărbatul pe care îl părăsise pentru a se cupla cu actualul partener al Cristinei ICH. Gheorghe Stelian, poreclit Stelu ANRP, este un controversat om de afaceri, care, în trecut, ar fi beneficiat de despăgubiri ilegale în valoare de 150 de milioane de euro pentru terenuri în Ilfov.
În mod ironic, Stelu ANRP a înșelat-o pe Bianca, în trecut, tot cu o bună prietenă a acesteia, Ioana Uretu.
„Și ce pot eu să fac? Nu trebuie să comentez nimic despre viața mea personală, nu am făcut-o niciodată. Și ce, e extraconjugală, e căsătorit cu cineva?
Nu vreau să comentez absolut nimic. Sunt o femeie liberă, pot să fiu cu cine îmi doresc și, atât timp cât cineva este liber, adică un bărbat este liber, eu pot să fiu cu acel bărbat. Punct. Nu există nicio relație extraconjugală.
În niciun caz relația noastră nu a început când el era căsătorit. Noi ne cunoșteam, dar, în niciun caz… Nu a fost nicio infidelitate, nicio înșelătorie și așa mai departe”, a spus Cristina ICH, pentru cancan.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER